Literatura de blog

Colectionarul de picaturi de ploaie


Obrazul meu e un mare si si fin colectioar de picaturi de ploaie. Isi pune cu precizie si rafinament picaturile preferate in raftul cate unui por si apoi rade catre mine ca un copil alintat. De cate ori il plimb prin camera in care isi tine Iubitul meu colectia lui de ceasuri, imi spune ca sunt ca Alice in Tara Minunilor. De buna seama ca asta si sunt cand intru cu Obrazul meu acolo si simtim amandoi inima vie, pulsanda a timpului, in fiecare coltisor de perete cu ceasuri si de vitrine cu cadrane lucitoare ca niste ochi sau ca niste guri cu bule de aer in jurul limbilor ce se rotesc neincetat.
Iubitul meu are si el doi copii alintati Privirea si Surasul cu care imi intampina de fiecare data Obrazul luminos. Si e foarte bine asa. Pentru ca atunci, cand noi doi vrem sa fim linistiti si singurei trimitem copiii in curte sa se harjoneasca in voie, sub privirea ingaduitoare si materna, de dupa perdeluta, a Bunei Purtari. Buna Purtare e cea mai buna bona a noastra, imi place mie sa-i zic uneori Iubitului ascunzand cochet sub gene adevarul pe care si el il cunoaste. Ca e prima si unica noastra bona de cand m-am mutat cu Obrazul la el acasa. Obrazul se tine ca un copil fericit de tot felul de mici sotii impreuna cu Privirea si Surasul si mai ca ar intoarce casa cu josul in sus daca n-am avea-o pe buna Buna Purtare a noastra. Suntem si noi fericiti cand vedem cum copiii nostri s-au gasit intr-o asa buna companie,  multumiti de altfel ca suntem predestinati. Si lasam copiii sa se joace linistiti in curte pe cand noi ne ne ocupam cu seriozitatea noastra de copii mari sa mai facem cativa cu ochii albastri, caprui sau poate verzi...

 

Motanul intergalactic

miau

Pagini de jurnal

Sunt aer

Sunt aer și sunt pentru toți. Cum să închizi aerul într-un singur recipient fără să omori pe cineva?

 

 

Examen și muzică



Când am dat examenul acela cerber, care a ținut 8 (opt) ore, de admitere la arte ascultam la căști One Man Dream de Yanni. Și oricât de stresată sau epuizată m-am simțit muzica mi-a dat puterea de a mă aduna și de a continua bătălia cu mine însămi... Nici măcar nu am luat pauză. Nu m-am uitat nici în stânga și nici în dreapta. Priveam doar la modelul pe care îl aveam în față și la coala imaculată de hârtie care mi s-a părut prea mare și prea albă la început. După trei examene eșuate trebuia să câștig. Și am câștigat într-adevăr. Am intrat prima pe lista la facultate. Nu o să regret niciodată meseria pe care mi-am ales-o. Ceea ce regret însă este atitudinea generală a oamenilor față de artiști și mai ales față de femeile artist din țara aceasta.

Mini casetofonul portabil devenise un obiect atât de nelipsit încât nici nu aveam cum să îl dau la reparat și îi țineam ușița de la casetă lipită cu elastic. Slavă Domnului că niciodată n-au fost probleme cu butoanele. Marca GRUNDIG. Cumpărat cu banii strânși din bursa de elev din timpul liceului :)) Aparatul mai funcționează și acum. :)

 

Vacanță de vară cu porumbel

Odată am avut grijă de un porumbel o vară întreagă. S-a lovit fiindcă am închis prea devreme ușița lor, către seară el find de obicei ultimul care revenea. Și apoi ai mei au decis să-l sacrifice. Abia după ce am mâncat o friptură minusculă (și râdeau de mine, ziceau că e pui de baltă) am aflat că tocmai păpasem ficățeii porumbelului de care avusesem grijă să se facă bine... Știu că nu se mai făcea bine, că era aripa fracturată și că era lovit prea tare la cap dar tot am amețit când am aflat :((



Daaa,.. au râs de miine... mătușă-mea și văru-miu se prăpădeau de râs. Eu fusesem plecată la pescuit și am adus într-o găletușă o mulțime de pește mic (carași și ici-colo câte un bibănel fiindcă ieșisem după ploaie). Apoi am mers să mă spăl, să mă schimb. Mătușă-mea a pregătit masa, nu laolaltă dar cu tot cu pește și cu prietenul meu (l-a gătit pe el mai întâi și apoi peștele). De aceea râdeau și ziceau că au pregatit un pui de baltă găsit în găletușa mea. Dar abia după ce am stat la masă. Cât am mâncat a fost toată lumea calmă. Seara, la lumina chioară de la un bec și focul mocnit din sobă, se vedeau aburii ieșind din mămăliguță și întindeam apoi bucățica în usturoi și păpam peștișorii cu codițele întregi. Apoi am mai gustat toți câte o bucățică mică de cărniță dulce... Chiar mă bucuram de succesul meu la pescuit din acea zi ploioasă când avusesem noroc... Flămânzisem bine către amiază tot stând pe malurile gârlei printre tufele de sălcii și mijind din ochi să văd dacă mi se mișcă pluta...

Motanul răsfățat

S-a făcut anul de când l-am rătăcit pe scările blocului în urma unei aprige lupte conjugale care s-a încheiat cu consortul beat pulbere căzut peste mobilierul răsturnat, fuga pe aleea din fața blocului și apeluri telefonice fără răspuns de ajutor. După o vreme de plimbare du-te-vino pe alee, îmbrăcată doar în cămașa de noapte, fără să simt frigul, mi-am uscat lacrimile în bezna nefericită de ianuarie și mi-am îndesat înapoi curajul în piept ca să mă întorc acasă. Ușa de la apartament era larg deschisă, așa cum am lăsat-o. Doar camera în care era el, încă mai avea ușa închisă, cu cheia pe dinafară. Mă frigeau obrajii, mâinile îmi erau transpirate și inima bubuia gata-gata să-mi deschidă pieptul. M-am străduit să-mi domolesc vâjâitul din urechi, am răsucit cheia în broască și am întredeschis ușa dormitorului. Zăcea întins pe burtă în mijlocul covorului ocupând trecerea către fereastra deschisă. Cu dinții strânși m-am apropiat, fiindcă pentru o secundă am avut impresia că nu mai respira. Lumina rece de la becul economic făcea ca sângele de pe arcadă să pară mai negru. Căzuse peste masa pe care, înainte de a fugi, o făcusem scut între noi și care într-un mod neașteptat a ajuns cu picioarele în sus. Unul se rupsese și el a căzut cu fruntea razant de așchie. De acolo am priceput ca provenea și sângele de pe arcadă... Mi-am aruncat privirea către Cuvioasa Parascheva care ne privea de pe perete, cu tristețe mare, din interiorul ramei din ipsos aurit, și i-am cerut sfatul, în gând. După ce m-am mustrat și față de mine și față de Sfântă, a nu știu câta oară, pentru greșita alegere în viață, l-am acoperit cu plapuma acolo unde era și i-am îndesat un capăt de pernă sub obraz cu speranța că nu-l va ajunge frigul nopții care se revărsa prin fereastra larg deschisă. În tot acest timp ușa de la apartament a rămas larg deschisă din precauție, să pot fugi în cazul în care s-ar fi trezit și s-ar fi ridicat de acolo cu ură, doritor să lovească iar. Mi-era teamă că următoarea dată aș fi putut să nu mai am șansa unei eschive izbutite, ca să scap cu fuga... Convinsă de sforăituri, că a adormit profund, am închis ușa de la intrare, fără să o încui și m-am retras în sufragerie. Numai o persoană care a trăit momente similare, știe să conștientizeze diferența dintre alocuțiunile ușă închisă și ușă încuiată. Am tras blugii pe mine, o flanea groasă, m-am încălțat cu șosetele și cu cizmele, am stins toate luminile din casă și m-am băgat în patul din sufragerie. Așa am adormit. Cu sufletul ticăind sub pătură. După vreo două ore, a făcut primele mișcări bolmojite prin casă, s-a dus la baie, a aprins becul pe hol și prin sticla cețoasă a ușii i-am văzut umbra apropiindu-se... Instinctiv, mi-am înfipt tocurile cizmelor în saltea și nu știam dacă și cum voi scăpa, de fapt chiar mă pregăteam să primesc și o lovitură fatală, pe măsură ce mă simțeam tot mai încordată, însă degeaba și fără soluții de scăpare...Ce mai puteam face? Nimic. Mi-am ținut respirația ca să pot auzi ce urma să se întâmple și m-am prefăcut adormită. A apăsat clanța, a deschis ușa cu zgomot și a început să bolmojească întrebând cine l-a bătut de îi curgea sânge. M-am ridicat într-un cot pe pernă și i-am spus că nu-l bătuse nimeni și că a căzut de beat ce era. Fără să mai menționez că o pățise în timp ce ma fugărea chiar el. Ca să mă altoiască pentru că era supărat că-s mai deșteaptă, după cum îmi reproșa în timp ce își arunca palmele de urs spre mine. Și chiar am prins una zdravănă, de am simțit-o cu toate straturile de piele ale obrazului pe când ochiul drept vedea doar steluțe și tâmpla mă ustura fierbinte. O palmă transpirând o duhoare caldă de tutun îmbibat cu alcool mi-a spart puțin colțul gurii și mi-a întors stomacul pe dos cu cel mai grețos parfum din întreaga istorie a lumii. Această miasmă se revarsă cu generozitate prin transpirație, din toate părțile componente ale bețivilor fumători, dar mai ales prin duhoarea respirației. Nu vă doresc să testați senzația, însă vă doresc să o conștientizați, din iubire față de cei apropiați nefumători și nebăutori, atunci când veți dori să beți alcool și să fumați. După o vreme s-a desprins din tocul ușii unde rămăsese nemișcat, în timp ce mă iscodea cu cele întâmplate părând a juca rolul amnezicului. Simțeam că, deși nu se trezise complet, încă își amintea de cele întâmplate și căuta metode să iasă din culpă fiindcă știa că fugisem după ajutor. Ceea ce nu aflase era faptul că ajutorul pe care l-am cerut s-a lăsat așteptat. Oarecum mulțumit-nemulțumit de răspunsurile mele s-a întors cu spatele și a zis că iese afară să fumeze o țigară. N-am așteptat nici o secundă și, imediat ce a închis ușa de la intrare în urma lui, am sărit din pat ca un arc și am răsucit cheia în broască. Scăpasem! A ieșit la fumat și eu nu aveam de gând să-i mai deschid ușa vreodată! Cine s-a mai gândit la motan? Eu nu. Nici o secundă n-am bănuit că în acest răstimp motanul va fugi la vecini în loc să se ascundă în altă cameră, pe sub mobilă. Și așa l-am pierdut pe cel mai răsfățat și mai iubit pisoi pe care l-am avut vreodată. Nu mai vreau alt motan în locul lui. Astăzi am un cățel de talie mică. Nu e simandicos ca pisoiul, ba e chiar prostănac însă e tare loial și e cea mai sensibilă și mai zgomotoasă alarmă de apartament. :) 






 


No comments: